subREAL: Serving Art 1 (1997-1999)

Curator: Horea Avram
12 septembrie – 7 noiembrie 2014

Grupul subREAL a fost înființat în 1990 de către Călin Dan (istoric de artă şi artist) şi Dan Mihălțianu (artist), la care s-a alăturat la scurt timp Iosif Király (arhitect şi fotograf). Mihălțianu părăseşte grupul în 1993. subREAL este considerat unul dintre cele mai influente grupuri aristice româneşti, fiind primul a cărui activitate a fost recunoscută internațional. Practica lor artistică în domeniile fotografiei, video-ului, instalației şi performance-ului explorează traumele, miturile şi clişeele istoriei (recente) româneşti şi impactul lor în societate şi în artă. Lucrările lor utilizează un vocabular post-conceptual şi neo-avangardist ce pune în discuție—într-o cheie radical critică şi ironică—realitatea politică, socială şi culturală ca o modalitate de a „exorciza reziduurile deceniilor opresiunii comuniste”.

subREAL a participat la un mare număr de expoziții internaționale importante, printre care: Bienala de la Istanbul; Manifesta 1, Kunsthal Rotterdam (1996); Bienala de la Berlin (1998); Bienala de la Veneția (1993, 1999); After The Wall, Moderna Museet din Stockholm (1999); L’Autre moitié de l’Europe, Galerie Nationale du Jeu de Paume, Paris şi 2000+. Arteast Collection, Moderna Galerja din Ljubljana (2000); In Search of Balkania, Neue Galerie Graz (2002); Blood and Honey, Sammlung Essl – Kunst der Gegenwart, Vienna (2003); Retrospectiva subREAL, Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), Bucureşti (2012).

Serving Art 1 (1997-1999) este o instalație foto cuprinzând peste 700 de fotografii alb-negru (18 x 24 cm) montate pe pereții galeriei. Fotografiile sunt făcute după negativele găsite în arhiva fostei reviste Arta, publicația de artă oficială în România între 1953 şi 1989. Negativele reprezintă lucrări de artă (picturi şi sculpturi) fotografiate pentru tipar. Însă, aceste imagini cuprind şi contextul lucrărilor fotografiate—obiecte de recuzită, reflectoare, personaje ce țin o pânză în fundal etc.—detalii ce urmau să fie eliminate din imaginea finală tipărită.

Tocmai acest univers secundar este ceea ce îi interesează pe artiştii din subREAL, sau mai precis, relațiile care se stabilesc între obiectul de artă înfățişat (devenit acum un simplu detaliu, chiar dacă situat central), contextul acestuia (văzut ca o mărturie a epocii respective) şi spectatorul actual cu tot bagajul său de aşteptări şi orizonturi de cunoaştere. Această lume colaterală—considerată irelevantă şi banală din perspectiva editorilor revistei—reflectă de fapt mecanismele de fabricare a discursului artistic oficial, dându-ne astfel o idee despre avatarurile societății din acea vreme.

În acest sens, proiectul subREAL-ului poate fi văzut ca o dublă declarație critică: una estetică, alta politică. Pe de o parte, Serving Art 1 subminează scopul inițial al acestor negative, adică cel de a prezenta un obiect de artă aparent autonom şi atemporal unui spectator impersonal şi universal. Serving Art 1 schimbă perspectiva: de la obiect la context, de la descrierea lucrării la înțelegerea procesului din spatele ei, astfel reuşind să recupereze ceva din „aura” posibil pierdută a obiectului de artă. „Aura” este ceea ce Walter Benjamin descria ca “prezența în timp şi spațiu [a obiectului de artă], existența sa unică în locul în care se întamplă să se afle” şi care este în pericol să dispară odată cu reproducerea mecanică a imaginilor. Recuperând această aură contextuală, Serving Art 1 subminează ideea de autonomie a artei, semnalând în acelaşi timp faptul că fotografia nu este un simplu martor, ci un instrument de semnificare care problematizează astfel relațiile dintre obiectul de artă, istoria artei şi reprezentarea culturală.

Pe de altă parte, Serving Art 1 are şi o dimensiune politică. Fotografiile acestei serii dezvăluie, dincolo de aparenta inocență a camerei foto, o întreagă lume a manipulării şi propagandei. Natura contingentă a imaginilor—capacitatea lor de a ilustra un moment şi un loc specific, adică ceea ce Roland Barthes denumea „acesta-a-fost”—indică prezența unei realități ce a fost profund marcată de constrângeri politice. Mai mult, imaginile semnalează faptul că multe dintre lucrările pregătite pentru a fi reproduse nu sunt cu totul neutre din punct de vedere politic (în pofida aparentei lor autonomii estetice), ci sunt mai degrabă instrumente complice care serveau discursului politic oficial. Dar componenta politică a acestei serii vizează şi chestiuni mai actuale, mai exact cele legate de copyright şi de transformarea obiectului artistic în produs comercial, în serviciul căruia se află artistul.

Astfel, Serving Art 1 este un mod elaborat de a pune în discuție în cheie critică atât convențiile estetice, paradigmele politice, relațiile de putere, cât şi capacitatea fotografiei de a înfățişa realitatea şi, în acelaşi timp, de a fi un mijloc eficient de manipulare şi de construcție discursivă.

Horea Avram